capse-c

 

/n-am disparut complet/

 

 

decat de pe stalpii de inalta tensiune

(pot spune cu desavarsire ca

sigur a mai ramas putin

din bucatile de hartie desupra caruia statea scris

numele meu )

 

 

/n-am disparut complet/

 

 

decat pentru vreo

-douatreiminutezilesaptamani-

pentru ca am uitat pana si eu sa mai exist.

si mi-e mila

(de mine – in primul rand)

 

iar din prea multa mila pana si prostii dau pe-afara

( de ei )

– neuronii unora au claustrofobie –

dau din maini, scuipa,urla isteric incep sa se scurga ca o transpiratie mazgoasa pe frunte,

stergandu-si-o mai apoi cu o carpa imbibata in otet,

 

gafaie pentru ca se coc intr-un soi de analfabetism

aspirand cu pofta catre vid.

( de alea douatreiminutezilesaptamani )

 

 

/n-am disparut complet/

 

 

in momentul cand o sa aud

schieunat acid,

strigat pentru ultima data Unde esti?

atunci voi fi simtit

cu adevarat

cum  ma iau si pe mine caldurile.

 

 

(de absenta totala a propriului meu suflu

 

pe care mi l-am lasat agatat

undeva

intr-o paranteza )

 

 

/ n-am disparut complet/

 

Advertisements

Amintiri ( partea a IV-a )

Vantul imi despletea parul prins la spate mi se prindea de obrajii umezi.Prin Piata Unirii nu era nici urma de tine,si ma uitam in jur ,sa ma gandesc pe unde as putea sa merg mai departe.Deasupra capului meu zburau agitati porumbeii ,cautandu-si de sus un loc ferit de frig.M-am asezat pentru cateva minute pe banca din fata statuii.Nu aveam niciun chef sa merg si ma gandeam cum as fi vrut sa stau cu tine ,sa nu-mi spui absolut nimic,sa nu ma saruti,sa nu ma privesti in ochi.As fi vrut sa stiu ca esti cu mine si imi tii de cald,aici,pe banca asta atinsa de drama iesenilor ce isi risipeau timpul prin Centru . Mi-am sprijinit capul in maini,si am privit cum lumea trecea in fata ochilor mei ,si se risipea incetul cu incepul ,sub pasaj,in tramvaie,sau magazinele de pe Cuza Voda.Peste strada se putea observa cum copacii se pierd prin miscarea lor nesigura si  nu ma puteam gandi decat ca  eu eram asemeni frunzelor lor.Nu aveam stabilitate,vantul ma desprindea usor de lume,purtandu-ma mai apoi pe toate strazile Iasului singura si confuza.

Mi-am pipait varful buzelor.Nu mai aveau pe ele amprenta saruturilor tale iar rujul de pe ele nu mai era intins.Doamne,cat de frica imi era ca nu te voi ma gasi niciodata!Am inghitit sec si am observat cum ochii parca imi ardeau.Inima imi batea cu putere si tot corpul imi tremura.Uram senzatia asta,si oricat de mult incercam sa opresc lacrimile,nu reuseam .Imi era fortat fiecare simt,fata mi se patase de lacrimi si roseata,iar durerea o simteam pana la ultima celula din corpul meu.Plangeam in hohote ,si un baietel murdar,imbracat neglijent s-a apropiat de mine.Ochii imi erau parca infundati ,si nu puteam sa il vad foarte bine la fata.S-a uitat in jur,a facut incet un pas catre mine si mi-a intins o iconita cu Sfanta Parascheva .

‘Luati-o ,doamna,sa va ajute Dumnezeu.’

M-am intins dupa el ,sa-I  imbratisez pentru darul ce mi l-a facut ,m-am uitat la ea,mi-am muscat buza inferioara ,m-am ridicat brusc de pe banca si am pornit-o inspre Teatrul National.Oamenii se imbulzeau in statia de tramvai ,ma izbeau de tonete,ma miscau in toate partile,iar eu,total confuza,ma lasam purtata de agitatia lor.Dupa jumatate de minut,s-a lasat tacerea.Tramvaiele au plecat,lumea s-a linistit,iar eu am ramas pe loc,complet nedumerita ,ca dupa un cutremur.Nu mai puteam de frig.Mainile imi erau vinete,uscate si neingrijite,iar lumina de afara le facea sa para imbatranite si singure. M-am obisnuit prost sa merg prin oras tinandu-ma de bratul tau si holbandu-ma la ochii tai.Nu dadeam atentie locului in care eram,oamenilor care treceau pe langa noi,zgomotelor,gandurilor sau discutiei de mai devreme.Ma uitam la tine,si in acele cateva secunde in care iti vedeam ochii ciocolatii, simteam cum ma sarutai pentru prima oara,cum imi scriai prima poezie de dragoste,cum imi spuneai noaptea,inainte de a adormi amandoi imbratisati ‘te iubesc’.Acum,cand ma gandesc ca sunt singura si expusa la toate rautatile din lume,ma gandesc ca poate totul s-a petrecut doar in mintea mea.Dar totusi..totul parea atat de real.Parul,vocea,mirosul tau – toate trasaturile tale imi erau intiparite in minte pana la ultimul detaliu.In liceu,cand te asteptam dupa scoala in fata ‘Luceafarului’ puteam sa jur ca tu veneai spre mine.Simteam caldura vorbelor taleparfumul corpului tau,iubirea pe care ,cred eu,mi-o purtai in suflet.Acum am ,insa,impresia ca nu mai sunt in stare sa te gasesc si de-acum functioneaza parca doar intuitia.

Just fuck it.

De ce oamenii nu te lasă să faci nimic? Cine mă cunoaște , știe că eu sunt un om mai ciudat , mai fericit , mai imprevizibil,care face lucuri ieșite din comun.Nu știți ce s-a întâmplat , nu ?Povestirea :

Cadru : Lăpușneanu , panoul cu Twilight de la cinema.

Personaje: Eu, Buburuză , Nenea .

Acțiune : Mergem tăcute pe Lăpușneanu. Ne oprim în Față cinematografului și îl admirăm, ne uităm la panouri și , oh nu , Buburuză vede deodată un panou cu Twilight .

Buburuză : AH! Uiiiiiite ! Twiiiilight! ;x

Și a început să saliveze.Când am văzut ce face , m-am prefăcut că dau cu pumnul în panou , in slow motion

Eu: Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu ( cu încetinitorul , nu am urlat , am zis cu voce normală )

Și tocmai atunci a trecut  un nene la vreo 50 de ani , care s-a  uitat cu cea mai mare seriozitate (ceva gen :  😐 , doar ca privirea era mai psihopata, cu tenta evil ) , și a început să zbiere ca un obsedat ,la mine.

Nenea : WAAAAAAA.Ce-ai ?! AI TURBAT?! Te-apucă?!

Apoi , a plecat , cu o față parcă cacata de porumbei.

Și desigur , eu am sărit cât colo , pentru că nu mă așteptăm să se bage cineva,să urle la mine în halul ăla,în timp ce eu mă prosteam ,cum fac mereu.

Deci să’mi bag ceva , ce’s cu oamenii ăștia ? Ce se bagă?Să’și vadă domnule de viață , nu să’mi urle mie în ureche , că și cum ne-am cunoaște și eu l-aș fi omorât pe tataie.

Tot astăzi , după 5 ore , am dat peste același bărbat , variantă feminină , cu cur .

Vorbeam la telefon , că tot omu’ , și stăteam în față 43-ului ( mă rog , în față ușilor ) și o proastă la vreo 37 de ani s-a împiedicat de propriile picioare , și a călcat cu tocu ei pe picioarele mele .Eu ,normal, am țipat, am schițat un gest de durere și suferința , săpoi m-am uitat la ea , așteptând scuze. Aia însă s-a uitat la mine cu un sictir ieșit din comun , spunandu’mi apoi :

-Păi dacă stai în față mea.

M-am abținut ,totuși , și i-am răspuns cât de politicos am putut , dar totuși cu draci.

-Nu va supărați ,dar dumneavoastră n-aveți gură să va cereți scuze?

Aia s-a întors să vadă ce vreau de la ea , și a continuat să meargă , dând din cur. Deci dacă nu vorbeam cu mamă la telefon , o băgam undeva , și o și scoteam , în aceeași propoziție, spunandu’i apoi  simplu , scurt și la obiect , în altă propoziție , că e proastă .

De reținut : Să nu stați în față ușilor , când coboară proaste de 37 de ani , cu părul scurt , roșcate, cu tocuri, tricouri galbele , și pantaloni 3 sferturi , că riscați să va pierdeți piciorul drept.

Concluzia zilei :Mă enervează oamenii fără creier , care se bagă în seamă , și îmi rup picioarele.