Amintiri ( partea a V-a )

Pe strada copiii alergau disperati dupa tramvaie si aruncau cu pietre dupa ele ,razand de batranii care ii injurau si blestemau inauntrul lor.O data ajunse tramvaiele in statii,copiii se ascundeau dupa garduri,in magazine sau prin ganguri ,iar cei mai putin norocosi si mai obositi,erau prinsi din urma de pasagerii furiosi a tramvaielor cu numarul ‘3’,fiind urecheati ,umiliti,si scuipati in crestetul capului.

Era agitatie peste tot.Cainii maidanezi schieunau la vederea masinilor din intersectia din fata Filarmonicii,batranii injurau de mama focului afisele cu politicieni lipite in statii,tinerii iesiti in Octav Bancila prin pauze fumau si ascultau muzica ,nepasandu-le de atitudinea disgratioasa afisata de trecatori,iar muncitorii de la Teatrul National isi beau cafeaua in pahare ieftine de plastic, sprijinindu-se de gardurile minuscule de fier de pe langa tonete.Imi era si mie pofta de o tigara,si ,uitandu-ma la elevii de-a 10-a care stateau cocotati pe gard tragand lacom din ele sau aruncandu-le in sacosele oamenilor,irosindu-le,situatia se inrautatea.Vroiam sa ma linistesc,sa simt cum aroma imi gadila papilele gustative , cum imi mangaie corpul incet cu caldura,si cum imi absoarbe fara probleme orice grija din trup. Am oftat adanc si am asteptat ca bataia vantului sa-mi calmeze pulsul.Vis-a-vis de mine,un barbat  se uita dezgustat la hainele zdrenturoase de pe mine.Mi s-a facut rusine de el,m-am inrosit la fata,am inghitit sec si am intors privirea inspre maternitate,pentru a nu-i da dreptate intr-un mod indirect ca da,asa e ,arat ca ultimul om de pe Pamant.M-am asezat pe o bordura,mi-am dat parul dupa ureche ,si l-am privit cu coada ochiului .Inca era acolo,si-i simteam in continuare privirea atintita asupra mea.Ma simteam intr-un fel prost.Nu stiam ce doreste de la mine,si mi-era teama sa-l intreb.Poate doar mi s-a parut,poate lacrimile mi-au afectat vazul,poate pur si simplu se uita intr-un punct fix si nu-si dadea seama.Si totusi… .

Puteam auzi clar cum pe Independentei o ambulanta isi facea loc prin traficul grosolan de la ora patru ,si puteam vedea agitatia din interiorul ei: o femeie insarcinata in luna a noua in plina ei tinerete tinandu-se puternic dar nesigur cu o mana de targa,iar cu celalalta mana de bluza sotului ei beat crita ,fiind luat la fel de pe neprergatite ca si ea,scrasnind din dinti , si cu fruntea transpirata .M-am dus in interiorul maternitatii sa-mi iau un cappuccino  de la automatul de cafea.Mirosul de steril,de spirt si medicamente,impreuna cu boala ,nesomn si stres se combinau in sala de asteptare ,unde tinerii,adultii in toata fierea ,sau batranii erau nevoiti sa stea pentru a astepta sa vina pe lume noile generatii de copii crescuti in agonie.Mi-am luat cappuccinoul si am inceput sa sorb din el .Sunetul sirenei se apropia din ce in ce mai tare .Usile ambulantei s-au deschis brusc si s-au putut auzi strigatele de durere  venind de-afara . M-am uitat pe geam si am vazut cum barbatul care o insotea pe femeia de pe targa,caruia nu-i dadeam mai mult de douazeci si trei de ani,se agita pe langa targa,incerca sa ii tina in palme mana incordata ,sa o linisteasca,sa o inveseleasca,dar nu  facea decat sa o streseze mai tare.

M-am gandit sa nu mai pierd timpul si sa-mi termin bautura afara,unde ar fi putut sa se mai raceasca si unde as fi auzit altceva inafara de injuraturi la adresa medicilor,strigatele de disperare ale femeilor aflate in travaliu ,intrebarile inocente,dar agasante ale copiilor plictisiti din incapere.M-am indreptat inspre usa,m-am aranjat putin in reflexia din ea si am iesit,simtind dupa cateva secunde cum frigul se adapostea din nou in hainele mele.

In curte stateau nu mai mult de zece oameni si priveau pierduti in gol,gandindu-se probabil la noptile nedormite ce vor urma,la sacrificii,la faptul ca timpul trece repede si noi imbatranim fara sa ne dam seama.

Advertisements

Amintiri ( partea a II a )

Vântul sufla printre crăpăturile geamurilor ,și simțeam nevoia să mă întorc acasă,să caut o sursă de căldură cât de mică,și poate să dorm.Am deschis ușă de la intrare și bretonul mi s-a ridicat cu totul în sus.Picura.Mi-am pus pe cap gluga din fâs și am pornit pe jos înspre centru.
Mă uitam în toate direcțiile după tine.Nu erai în magazinele din zonă,nici în baruri,restaurante sau terase.Nu erai nicăieri,și întrebările începeau iar să-mi bântuie mintea îngrijorată.Am luat loc pentru câteva secunde pe una din băncile din față gării pentru a mă odihni.Lângă mine s-a așezat o bătrână cu câteva sacoșe pline cu mâncare și haine și cu un bagaj din care ieșeau toate pe afară.M-a întrebat,din politețe,ce fac pe o vreme ca asta de una singură.Nu i-am răspuns.Am privit-o doar adânc în ochi și am continuat apoi să mă uit la mașini.Mi-a pus mâna ridată pe umăr și,timp de câteva secunde a încercat să-mi zică ceva,să mă încurajeze,să-mi dea un sfat,dar într-un final a ales să nu mai spună absolut nimic.Era mai bine așa.Vremea și faptul că nu te găseam nicăieri contribuiau la starea mea melancolică pe care o aveam acum.Vroiam pur și simplu să merg ,să-mi văd de griji,să fiu singură,singură cu tine.Mâinile îmi înghețaseră complet și ,ca să le încălzesc, am început să le frec una de alta ,apoi le-am învelit cu geanta mea de pânză.Pe partea cealaltă a străzii am putut observa un tânăr cuplu stând îmbrățișat sub aceeași umbrelă.Fata,aproape de aceeași înălțime ca și băiatul,se sprijinea de umărul acestuia ,care o sărută mai apoi protectiv pe frunte.Eram ușor geloasă,căutăm însă -mi găsesc alinarea  mesajele pe care mi le scriai întotdeauna pe  rupte din ,agende  ziare , care scriai  mereu ce  pentru  ,  pe care eu le  mereu  portofelul meu.Știu  într-o zi ,pe când eu  dormeam , – trezit , –  la bucătărie, împărțit  multe coli de hârtie   multe bucăți   început  scrii pe fiecare toate motivele pentru care  erai cu , pentru care mă iubeai.Știu  mi-am  ochii,-am văzut pe  zâmbind inocent  mangaindu-mi obrazul  când  mă ridic   ,am văzut   partea pe care eram eu    de hârtiuțe .Erau pe  o mie,iar eu nu m-am  putut abține  am început  plâng de fericire. le  am păstrate într-o cutie de sub .Am hotărât amândoi  nu o deschidem  nu vom împlini zece ani de când suntem ,dar nu m-am putut abține  am luat câteva din ele  le-am păstrat special pentru cazuri  astea,când mă  .Știu,poate crezi  nu  respect,poate crezi  nu dau atenție vorbelor tale,știu,poate  ,poate nu  merit,poate de  nu  găsesc acum.Poate    mă uiți.M-am înroșit la   lacrimile  nu se   opri.Oamenii se   jurul meu    își dea coate.Îmi venea   la ei   plece, mă   mă descarc  voie,dar cu  mă ,cu  vorbeam ,cu  plângeam mai mult,cu atât lumea se apropia mai tare de mine.Îmi era frică ,trebuie să recunosc.Îmi era frică să nu se apropie atât de mult încât să ia câte puțin din ce sunt eu,și să dispar,și să dispară odată cu trupul meu și sentimentele mele pentru tine.
M-am ridicat brusc de pe bancă și am dat mulțimea la o parte cu toată forța,ieșind direct în mijlocul străzii,unde era să fiu călcată de un șofer aflat la volanul unei Dacii .Am alergat până pe la Râpa Galbenă ,unde,sprijinită cu mână de un gard,mi-am tras răsuflarea pentru câteva secunde și am continuat să merg,albă la față,mai departe.Pe drum puteam observă cum câțiva adolescenți stăteau sub o tonetă și fumau ,beau,și râdeau în hohote.Îmi amintea de noi,pe când încă eram la liceu și chiulea aproape toată clasă,și ne ascundeam cu toții în spatele unui bloc,și stăteam ,și beam,și povesteam,și iar beam.Era încă perioadă aceea când mă uitam pe furiș la tine când fumai și vedeam cum luai bricheta în mână,o aprindeai,lăsai pleoapele moi, trăgeai din țigară,îți tremurau buzele în jurul filtrului și-ți lăsai capul pe spate relaxat,lăsând fumul să-ți gâdile plămânii. Mă întrebam în tot acest timp la ce te gândești,pe cine sau ce vezi atunci când închizi ochii,și îți mai ceream și eu din când în când câte un foc,doar ca să simț ce simți și tu,și să mă uit la tine pentru încă câteva secunde.
M-am lăsat purtată de amintiri,și ,fără să-mi dau ,am ajuns  pe Lăpușneanu.Ploaia se întețise, eu  un loc  care  mă adăpostesc.