Unicorni si artificii!

Ultima zi din an! Ultima zi dintr-un an plin de clipe minunate alaturi de cei dragi,plin de surprize de tot felul,plin de iubire si fericire,dar si de tristete.Nimeni si nimic nu e perfect,dar anul asta a fost special.Mi-am pus cateva dorinte la ora 00:00 , 1.01.2010 ,si da,toate,absolut toate mi s-au impinit,si as dori sa impartasesc cu voi ( daca nu va plictiseste ) tot ce mi s-a intamplat anul asta ,anul 2010:

– Am iubit si am fost iubita;

– Am ras si singura ( suna cam ciudat,dar ,hei! nu cred ca-s singura care a patit-o ) ,am ras si cu altii,am simtit ca nu exista nimic mai bun pe lume decat sa zambesti si sa vezi zambetul  celor pe care ii iubesti si ii simti aproape;

– Am intrat la CNAOB,si am intalnit oameni minunati alaturi de care imi voi petrece ultimii patru ani de scoala,si care,sper,ni-i vom aminti cu placere cu trecerea timpului.;

-Am intalnit-o pe Arcadia,Andreele ( se stiu ele ),pe Rebeca ( si Iris ) si colegii noi care mi-au facut anul mai bunsi i-au dat o culoare aparte;

– Am invatat sa ma cunosc mai bine,sa fiu mai sincera cu cei din jur;

– Am avut primele mele targuri handmade ( oficiale ) ,avand-o langa mine mereu pe Ilinca,de care m-am apropiat si am ajuns sa o iubesc ca pe o sora;

– Am trecut cu bine de examen;

– Am avut parte de noroc pe tot parcursul anului ,si rareori am intampinat dificultati;

– Am avut inspiratie si am reusit sa scriu/desenez/creez  lucruri cat de cat reusite;

– Am reusit sa ma impac cu fostii colegi ,si sa ma bucur de momentele petrecute impreuna;

– Am avut norocul de a da peste niste profesori intelegatori,care te invata carte calumea,si de un diriginte genial <3;

– Am reusit sa simt si anul asta briza marii si nisipul sub talpi;

– Am ras si plans alaturi de vikingele mele;

– A mai trecut un an ,am mai crescut,am mai inteles lucruri pe care inainte nu le puteam intelege;

-A mai trecut un an ,si simt ca iubesc viata din ce in ce mai mult.

Voi ce ati facut anul asta? Ce v-ati fi dorit sa se intample,si nu s-a intamplat? Ati fost fericiti?( daca vreti,spuneti la rubrica comantarii )

In orice caz,imi doresc ca in 2011 sa am parte incontinuare de momente frumoase alaturi de cei pe care ii cunosc si iubesc,si sa iubesc anul care vine la cel cum am iubit si anul 2010.

Va doresc toate cele bune ,si sa ne auzim cu bine si dupa ora 00:00 – 1.01.2011.La multi ani!

~Lefko

Urari de Craciun !

Si iata-ma in ajunul craciunului,asteptand sa se faca tarziu,sa vina Mos Cracila ,sa imi sun rudele,prietenii,cateii,purceii,etc sa le urez ‘Sarbatori fericite!’ ,ca ,deh!,Craciunul e doar o data pe an .Oricum.In sfarsit a venit vacanta,in sfarsit am dormit si eu ca un om normal – de la doua dimineata,pana la doua dupa-amiaza – in sfarsit am avut timp sa citesc/scriu/desenez cate ceva .De iesit am iesit mai rar,am simtit nevoia sa stau in casa si sa nu fac absolut…nimic .Poate ziceti voi ca am murit de plictiseala,dar a fost chiar relaxant .

Revenind la Craciun – nici nu pot sa cred cat de repede a trecut un an de ultima data cand am impodobit bradul si am asteptat pofticioasa sa se puna masa,sa mananc carne/branza etc ca un om normal ,sa stau in stres ca poate lui x nu o sa ii placa ce i-am luat,ca lui y nu i se potriveste nu stiu ce cu unghiile de la picioare,samd. Anul trecut,pe vremea asta eram la Kaufland si cumparam ultimele cadouri pentru ai mei,stateam in alta casa ,in alta parte a orasului.Cate se pot schimba intr-un an.Ca sa nu mai spun ca pe langa locul in care am stat,s-au schimbat si oamenii.Cred ca v-ati saturat sa va tin acelasi discurs la fiecare sfarsit de an ,la fiecare craciun,la fiecare inceput si sfarsit de an scolar,dar e deja ca un fel de traditie.Parca blogul nu ar fi acelasi daca nu as spune ca am cunoscut oameni noi,sau cei vechi s-au indepartat/s-au apropiat de mine ,daca vecina de vis-a-vis ca nu mai e cheala ,ca si-a pus peruca blond-platinat in cap ( nu ca [,] craciunul trecut,cand avea parul verde ) si si vecinul din stanga s-a drogat cu praf de antibiotice,in loc sa le ia ca anul trecut cu apa,intregi .Pur si simplu nu ar mai fi la fel .

Craciunul ..hm.Craciunul.Craciunul e o sarbatoare in care sa stai acasa la caldurica,band niste cacao/ceai cald impreuna cu familia,si gandindu-te la ce va urma.Craciunul e o sarbatoare in care faci mici surprize – nu ma refer la cadouri,ma refer sa ii ajuti pe cei din jurul tau ( nu va limitati numai la cei cunoscuti ) cu ceva ,in care nu trebuie sa cauti cearta ,sa te bati.Craciunul e o sarbatoare spirituala,si nu cred ca are sens sa spun de ce.Daca sunteti credinciosi si va pasa de altceva inafara de cadouri,atunci stiti despre ce vorbesc.Craciunul o sarbatoare care-i uneste pe toti,si asta ar trebui sa se intample mereu,nu doar cateva zile pe an .Ar trebui sa existe mai multa intelegere in lume,si as vrea uneori sa tina zile,saptamani,luni bune ,pentru ca ,la fel ca toti oamenii,ma satur sa vad mereu cearta,neintelegere,disputa in jurul meu.Ganditi-va ca Mos Craciun va vede si se supara.Da.Stiti foarte bine asta.

Anyway,ar cam trebui sa inchei,trebuie sa ii mai ajut pe ai mei prin casa,sa ma pregatesc pentru colindatori ( nu ..in felul acela ),si mai vad eu ce fac.Oricum,vreau sa va urez tuturor un Craciun Fericit ! ,plin de fericire si iubire din partea tuturor celor dragi ,si fie ca spiritul Craciunului sa va umple sufletul de surprize.Sarbatori Fericite!

~Lefko

Ochii Dariei

Lumea se scurge la picioarele mele

Si incetul cu incetul o calc,si trec mai departe,intristata

de imaginea catorva vieti pierdute in lanul de grau.

Casc,ma intind,si m-asez obosita printre frunze

Si ghici ce? Ma las purtata usor de aura vorbelor tale calde

La lumina sobei,dimineata.

De ce trebuie sa stau aici singura,si sa astept ca tu sa vii

sa ma culegi de pe jos,

sa pleci,

si eu sa te astept din nou..?

Timpul trece,camera se invarte in jurul propriilor mele aspiratii,si o absorb in gandul meu

Ma-nchid,ma leg in camasa  de forta si incep sa sar pe pereti

dar ei ma arunca cat colo ,iar eu ma ranesc .

M-as dezlega

Dar ,Doamne,este atat de cald si atat de sigur in mintea mea!

Imi trec degetele printre suvitele arse de par

Ma-ntind,casc,adorm .

De ce m-as mai intoarce?

Amintiri ( partea a IV-a )

Vantul imi despletea parul prins la spate mi se prindea de obrajii umezi.Prin Piata Unirii nu era nici urma de tine,si ma uitam in jur ,sa ma gandesc pe unde as putea sa merg mai departe.Deasupra capului meu zburau agitati porumbeii ,cautandu-si de sus un loc ferit de frig.M-am asezat pentru cateva minute pe banca din fata statuii.Nu aveam niciun chef sa merg si ma gandeam cum as fi vrut sa stau cu tine ,sa nu-mi spui absolut nimic,sa nu ma saruti,sa nu ma privesti in ochi.As fi vrut sa stiu ca esti cu mine si imi tii de cald,aici,pe banca asta atinsa de drama iesenilor ce isi risipeau timpul prin Centru . Mi-am sprijinit capul in maini,si am privit cum lumea trecea in fata ochilor mei ,si se risipea incetul cu incepul ,sub pasaj,in tramvaie,sau magazinele de pe Cuza Voda.Peste strada se putea observa cum copacii se pierd prin miscarea lor nesigura si  nu ma puteam gandi decat ca  eu eram asemeni frunzelor lor.Nu aveam stabilitate,vantul ma desprindea usor de lume,purtandu-ma mai apoi pe toate strazile Iasului singura si confuza.

Mi-am pipait varful buzelor.Nu mai aveau pe ele amprenta saruturilor tale iar rujul de pe ele nu mai era intins.Doamne,cat de frica imi era ca nu te voi ma gasi niciodata!Am inghitit sec si am observat cum ochii parca imi ardeau.Inima imi batea cu putere si tot corpul imi tremura.Uram senzatia asta,si oricat de mult incercam sa opresc lacrimile,nu reuseam .Imi era fortat fiecare simt,fata mi se patase de lacrimi si roseata,iar durerea o simteam pana la ultima celula din corpul meu.Plangeam in hohote ,si un baietel murdar,imbracat neglijent s-a apropiat de mine.Ochii imi erau parca infundati ,si nu puteam sa il vad foarte bine la fata.S-a uitat in jur,a facut incet un pas catre mine si mi-a intins o iconita cu Sfanta Parascheva .

‘Luati-o ,doamna,sa va ajute Dumnezeu.’

M-am intins dupa el ,sa-I  imbratisez pentru darul ce mi l-a facut ,m-am uitat la ea,mi-am muscat buza inferioara ,m-am ridicat brusc de pe banca si am pornit-o inspre Teatrul National.Oamenii se imbulzeau in statia de tramvai ,ma izbeau de tonete,ma miscau in toate partile,iar eu,total confuza,ma lasam purtata de agitatia lor.Dupa jumatate de minut,s-a lasat tacerea.Tramvaiele au plecat,lumea s-a linistit,iar eu am ramas pe loc,complet nedumerita ,ca dupa un cutremur.Nu mai puteam de frig.Mainile imi erau vinete,uscate si neingrijite,iar lumina de afara le facea sa para imbatranite si singure. M-am obisnuit prost sa merg prin oras tinandu-ma de bratul tau si holbandu-ma la ochii tai.Nu dadeam atentie locului in care eram,oamenilor care treceau pe langa noi,zgomotelor,gandurilor sau discutiei de mai devreme.Ma uitam la tine,si in acele cateva secunde in care iti vedeam ochii ciocolatii, simteam cum ma sarutai pentru prima oara,cum imi scriai prima poezie de dragoste,cum imi spuneai noaptea,inainte de a adormi amandoi imbratisati ‘te iubesc’.Acum,cand ma gandesc ca sunt singura si expusa la toate rautatile din lume,ma gandesc ca poate totul s-a petrecut doar in mintea mea.Dar totusi..totul parea atat de real.Parul,vocea,mirosul tau – toate trasaturile tale imi erau intiparite in minte pana la ultimul detaliu.In liceu,cand te asteptam dupa scoala in fata ‘Luceafarului’ puteam sa jur ca tu veneai spre mine.Simteam caldura vorbelor taleparfumul corpului tau,iubirea pe care ,cred eu,mi-o purtai in suflet.Acum am ,insa,impresia ca nu mai sunt in stare sa te gasesc si de-acum functioneaza parca doar intuitia.

Can you fall with me?

Unde esti?Ma uit in jur,iti caut mana,iti caut ochii ,iti caut felul tau unic de a-mi zambi ,dar nu esti nicaieri.De ce ai plecat?De ce m-ai lasat aici , singura , expusa la toate rautatile societatii?De ce ai plecat si m-am lasat sa dorm printre capace de sticla si fum ? As fi vrut ca in aer sa nu simt doar particulele de praf si sa nu mai simt mirosul de mucegai.As fi vrut sa-ti simt mirosul parului si-al parfumului tau amar.As fi vrut sa ma tii in brate,sa imi soptesti numele printre buclele mele firave si sa astept sa-ti aud ecoul in urechi.Vreau sa-ti simt gustul buzelor din nou,sa-ti sarut lacrimile atunci cand esti trist,si sa-ti ating zambetul cand esti fericit.Dar degeaba.Tu nu mai esti.Te caut disperata intr-un oras plin de tampiti,si-ai disparut complet.Acum am devenit oficial una de-a lor.

Da!Asa e .Sunt o tampita ca te-am lasat sa pleci pe usa de brat cu o alta .Sunt o tampita ca te-am lasat sa fugi de probleme si nu te-am invatat cum sa le invingi.Sunt o tampita ca inca te caut.Da!Asa e .Sunt o tampita,o tampita care inca invata ce este iubirea.

Te visez cum imi spui noapte buna,iar cand ma trezesc iti vad chipul pe tavan.Sunt complet disperata dupa tine.Te vreau doar pentru mine.Vreau sa ma trezesc si sa te gasesc in bucatarie ,citind ziarul si,cu pleoapele aproape inchise,sorbindu-ti din cafea.Te vreau,dar tu nu mai esti al meu.Ai plecat,si ai luat cu tine si binele,si raul.Ai plecat,si ai luat din mine pana si ultima mea rasuflare.Ma intind cu totul pe saltea,ma uit plictisita inspre geam,si-astept sa mi se scurga o lacrima pe obraz.De ce?

Shadow

Mi-am citit toate posturile de anul trecut ( da,narcisismul asta ).Nu stiu ce sa zic.Nu imi vine sa cred cat de mult am putut sa ma schimb de acum un an jumatate.Nu pot sa cred cat de sadica puteam fi in compunerile mele ( care contineau mai mereu greseli de exprimare ),nu pot sa cred ca inca imi place sa scriu / desenez ca atunci,nu pot sa cred ca mi-am putut schimba asa brusc parerea despre totul.Nu pot sa cred ca repede a trecut timpul.Parca mai ieri ma prezentam pe blogul asta.Ma intreb cat o sa mai tina,ce o sa mai scriu ,si lista poate continua.Oricum,sunt intr-un fel mandra de unde am ajuns multumita blogului.Practic din cauza lui am continuat sa scriu ,v-am mai spus intr-un alt post  ca simteam nevoia sa spun lumii intr-un mod indirect ce simteam.Ma simteam usurata dupa ce scriam tot felul de chestii sadice.Hm,daca ma gandesc mai bine asta se intampla si acum,dar dupa cum vedeti nu prea am mai scris astfel de lucruri pentru ca nu am mai avut motive :]

PS: A inceput scoala,mi-am vazut colegii,dirigintele,sala in care o sa fac.Am avut azi numai desen.Ce pot sa spun?Abia astept sa vad cum sunt si celelalte materii.Oficial boboaca.Taehehee

Amintiri ( partea a III-a )

M-am asezat in dreptul unui magazin cu antichitati,unde eram cat de cat ferita pe umezeala.Simteam mirosul de vechi,si eram tentata sa intru,sa iau un loc undeva,sa ma uit la praful de pe carti si portelanuri din secolul trecut,dar am ales sa privesc in jur.Vis-a-vis de mine,o batranica cersea,stand intr-o cabina telefonica.In fata mea,un barbat statea si se lasa plouat ,in timp ce isi savura incet berea.Mi s-a parut putin iesita din comun privirea lui.Se uita intr-un punct fix cu ochii lui negri si cerea parca ajutor.Parca mai vazusem privirea asta undeva.Nu erai cumva chiar tu?M-am apropiat de acest domn si mi-am sprijinit barbia de umarul lui,asteptand sa-i vad reactia  .Nu s-a miscat din loc.Continua sa isi bea nepasator ultimele cateva guri din Heinekenul pe care il avea,si ,la final,s-a ridicat de pe ghiveciul pe care statea si a plecat,lasand in urma lui numai parfumul sau masculin si sticla de bere. Pe strada ,o fata a inceput sa alerge ,murdarindu-si papucii din piele pe care ii avea in picioare.Plangea.Nu aveam cum sa nu observ asta.Ochii ei mari,de-un albastru pur,erau acum rosii,umflati de la vantul care-i batea in fata si de la lacrimi pierdute in Piata Unirii.Incercam sa-mi imaginez ce a patit.Poate alerga si ea de oamenii care au inconjurat-o in statia de tramvai .Poate nimeni nu o intelegea si vroia sa isi gaseasca scaparea pe o banca din Fundatie.Poate avea nevoie de un prieten si il cauta.Mi-am continuat drumul uitandu-ma in toate directiile.M-am oprit pentru cateva secunde in fata Tuffliului si mi-am imaginat cum e sa mananci ceva dulce dupa atata timp.M-am uitat la preturi.Cinci ron o prajitura cu martipan.Am rascolit prin buzunarele gecii mele si am numarat tot ce aveam.Doi ron si zece bani si un nasture.M-am strambat pentru cateva secunde in fata vitrinei unde imi puteam vedea reflexia si ,fara sa vreau,m-am gandit cum de am ajuns in halul asta.Cearcanele pronuntate,parul lipsit de forta si stralucirea de altadata,mainile slabe ,uscate,vinete, ochii, palizi si tristi.Mi-era rusine de mine.Nu mai vedeam in ochii mei voiosia de altadata,nu mai aveam bucle,si pielea nu mai era la fel de fina ca in trecut.Ma simteam asa batrana si slabita la cei douazeci si cinci de ani ai mei.Ma gandeam la tine si la cum ai reusit sa ramai la fel ca in prima zi cand te-am cunoscut.Si astfel,ma apuca iar melancolia.

Pe niste carti asezate una peste alta din fata unui anticariat era pusa o cana cu ceai din care se puteau vedea iesind aburi.O doamna de vreo trezeci si ceva de ani statea si se uita la rubrica ‘Psihologie’,in timp ce un baietel de cativa ani ce o insotea se invartea pe langa toneta.I-am urmarit pentru cateva secunde in timp ce o luam spre Republica.Femeia s-a uitat de cateva ori la el,apoi a continuat sa caute ce avea nevoie.Baietelul alerga in zig-zag,sarea in spatele ei,s-a impiedicat de propriile-I picioare,si a cazut peste vraful de carti aranjat pe care l-am mentionat mai devreme.Am putut auzi de la zece metri cum cana s-a facut bucati,cum cartile au cazut intr-o balta din apropiere,cum copilul plangea disperat,si cum mama ii tragea palme ,toate acestea in timp ce vanzatorul se uita la ei si radea cu pofta.Am chicotit vreme de cateva secunde.Imi venea in minte imaginea copilului impiedicandu-se iar si iar,a reactiei mamei la vederea dezastrului,la rasetul ce ii facea burta vanzatorului sa se miste in toate partile.M-am oprit brusc pe trotuar si am tras un ras isteric.Lumea se uita la mine ,continua sa mearga si incepea sa rada si ea.Eram constienta de faptul ca radeau de mine si ca nu vazusera scena de mai devreme,dar cu toate astea continuam sa rad cu toata forta,ca sa imi amintesc cum e sa fii fericita iar.

Amintiri ( partea a II a )

Vântul sufla printre crăpăturile geamurilor ,și simțeam nevoia să mă întorc acasă,să caut o sursă de căldură cât de mică,și poate să dorm.Am deschis ușă de la intrare și bretonul mi s-a ridicat cu totul în sus.Picura.Mi-am pus pe cap gluga din fâs și am pornit pe jos înspre centru.
Mă uitam în toate direcțiile după tine.Nu erai în magazinele din zonă,nici în baruri,restaurante sau terase.Nu erai nicăieri,și întrebările începeau iar să-mi bântuie mintea îngrijorată.Am luat loc pentru câteva secunde pe una din băncile din față gării pentru a mă odihni.Lângă mine s-a așezat o bătrână cu câteva sacoșe pline cu mâncare și haine și cu un bagaj din care ieșeau toate pe afară.M-a întrebat,din politețe,ce fac pe o vreme ca asta de una singură.Nu i-am răspuns.Am privit-o doar adânc în ochi și am continuat apoi să mă uit la mașini.Mi-a pus mâna ridată pe umăr și,timp de câteva secunde a încercat să-mi zică ceva,să mă încurajeze,să-mi dea un sfat,dar într-un final a ales să nu mai spună absolut nimic.Era mai bine așa.Vremea și faptul că nu te găseam nicăieri contribuiau la starea mea melancolică pe care o aveam acum.Vroiam pur și simplu să merg ,să-mi văd de griji,să fiu singură,singură cu tine.Mâinile îmi înghețaseră complet și ,ca să le încălzesc, am început să le frec una de alta ,apoi le-am învelit cu geanta mea de pânză.Pe partea cealaltă a străzii am putut observa un tânăr cuplu stând îmbrățișat sub aceeași umbrelă.Fata,aproape de aceeași înălțime ca și băiatul,se sprijinea de umărul acestuia ,care o sărută mai apoi protectiv pe frunte.Eram ușor geloasă,căutăm însă -mi găsesc alinarea  mesajele pe care mi le scriai întotdeauna pe  rupte din ,agende  ziare , care scriai  mereu ce  pentru  ,  pe care eu le  mereu  portofelul meu.Știu  într-o zi ,pe când eu  dormeam , – trezit , –  la bucătărie, împărțit  multe coli de hârtie   multe bucăți   început  scrii pe fiecare toate motivele pentru care  erai cu , pentru care mă iubeai.Știu  mi-am  ochii,-am văzut pe  zâmbind inocent  mangaindu-mi obrazul  când  mă ridic   ,am văzut   partea pe care eram eu    de hârtiuțe .Erau pe  o mie,iar eu nu m-am  putut abține  am început  plâng de fericire. le  am păstrate într-o cutie de sub .Am hotărât amândoi  nu o deschidem  nu vom împlini zece ani de când suntem ,dar nu m-am putut abține  am luat câteva din ele  le-am păstrat special pentru cazuri  astea,când mă  .Știu,poate crezi  nu  respect,poate crezi  nu dau atenție vorbelor tale,știu,poate  ,poate nu  merit,poate de  nu  găsesc acum.Poate    mă uiți.M-am înroșit la   lacrimile  nu se   opri.Oamenii se   jurul meu    își dea coate.Îmi venea   la ei   plece, mă   mă descarc  voie,dar cu  mă ,cu  vorbeam ,cu  plângeam mai mult,cu atât lumea se apropia mai tare de mine.Îmi era frică ,trebuie să recunosc.Îmi era frică să nu se apropie atât de mult încât să ia câte puțin din ce sunt eu,și să dispar,și să dispară odată cu trupul meu și sentimentele mele pentru tine.
M-am ridicat brusc de pe bancă și am dat mulțimea la o parte cu toată forța,ieșind direct în mijlocul străzii,unde era să fiu călcată de un șofer aflat la volanul unei Dacii .Am alergat până pe la Râpa Galbenă ,unde,sprijinită cu mână de un gard,mi-am tras răsuflarea pentru câteva secunde și am continuat să merg,albă la față,mai departe.Pe drum puteam observă cum câțiva adolescenți stăteau sub o tonetă și fumau ,beau,și râdeau în hohote.Îmi amintea de noi,pe când încă eram la liceu și chiulea aproape toată clasă,și ne ascundeam cu toții în spatele unui bloc,și stăteam ,și beam,și povesteam,și iar beam.Era încă perioadă aceea când mă uitam pe furiș la tine când fumai și vedeam cum luai bricheta în mână,o aprindeai,lăsai pleoapele moi, trăgeai din țigară,îți tremurau buzele în jurul filtrului și-ți lăsai capul pe spate relaxat,lăsând fumul să-ți gâdile plămânii. Mă întrebam în tot acest timp la ce te gândești,pe cine sau ce vezi atunci când închizi ochii,și îți mai ceream și eu din când în când câte un foc,doar ca să simț ce simți și tu,și să mă uit la tine pentru încă câteva secunde.
M-am lăsat purtată de amintiri,și ,fără să-mi dau ,am ajuns  pe Lăpușneanu.Ploaia se întețise, eu  un loc  care  mă adăpostesc.

Intrebari existentiale

Se merita oare sa stai sa te gandesti intins pe pat ca maine va fi o zi ca oricare alta,stiind ca pur si simplu nu va fi?Se merita sa iti faci planuri,  stiind ca nu le vei putea indeplini niciodata?Se merita sa plangi dupa cineva care te-a facut sa suferi?Se merita sa crezi in ceva ce nu vezi,dar stii totusi ca este acolo?Se merita sa astepti cu nerabdare pe cineva la usa,stiind ca nu va veni?Se merita sa asculti o poveste al carui final il stii pe de rost?

Are vreun sens sa visezi cu ochii deschisi ,stiind ca totul este doar in mintea ta ?Are vreun sens sa ajuti,stiind ca nu vei fi ajutat ?Are vreun sens sa iubesti ,stiind ca nu vei fi iubit?Are vreun sens sa vorbesti ,stiind ca nu vei fi ascultat?Are vreun sens sa traiesti,stiind ca oricum vei muri?

Si nu in ultimul rand :are vreun sens sa scriu toate astea,stiind ca voi oricum stiti raspunsul?

Amnezie

N-as schimba pentru nimic in lume felul in care ma privesti in fiecare zi dimineata,cand ,desi nu is aranjata si arat monstruos ,imi beau cafeaua cu frisca si scortisoara calda si te apropii de mine si imi iei mainile intr-ale tale si le saruti,si imi spui apoi ca arat mai frumoasa ca niciodata.

Ador clipele in care este frig si lumea se agita pe strazi ,cautand un loc in care sa se incalzeasca ,intr-o cafenea sau un magazin de pantofi,si numai noi stam linistiti,ghemuiti pe o banca,imbratisati,ca si cum nimic nu ar conta in lume si numai chicotitul nostru ne-ar incalzi trupurile inghetate.Ador clipele in care ne jucam ore intregi ca niste copii prin parcuri si radem,si facem glume prostesti si,la sfarsit,cand se intuneca si parcul este gol,plecam acasa ca niste adulti,extenuati dupa o zi de lucru . Ador clipele in care ,desi stam tacuti unul langa altul,privirile noastre parca vorbesc,si isi recita una alteia versuri romantice de Sándor Petőfi.Ador sa fiu cu tine.Ador sa iti ating parul si sa ma joc cu el atunci cand esti suparat , iar tu sa iti pleci apoi capul pe pieptul meu si sa atipesti,macar pentru cateva secunde,in bratele mele.Ador sa stiu ca esti langa mine si ma faci sa rad de la cele mai mici lucruri ,ca indiferent de situatie,ma faci sa uit de toate grijile din lume.

Dar acum, in timp ce scriu aceste randuri despre tine,despre noi,ma gandesc cu groaza : oare tu chiar existi,sau esti doar in mintea mea?