Yep.This is it.

Deci.Hai sa incep cu deci.Nu am mai scris de foarte mult timp ce am mai facut pe blog,si astazi mi-am dat seama ca blogul si-a mai pierdut din esenta de alta data.In trecut scriam toate fazele amuzante care mi se intamplau acasa/pe strada sau la scoala ,spuneam tot ce gandeam.Acum mi se pare putin cam rigid blogul.Nu spun ca am nu as mai scrie povestiri/poezii pe blog si in viitor,dar spun ca ar trebui sa revin la vechea traditie cu scrisul exact ca intr-un jurnal aici,pentru ca asta facea blogul special .Zilele astea am sa incep sa trec la metoda asta si sper ca o sa va placa ce cititi.

Daca aveti sugestii puteti sa dati comment pe postul acesta sau sa ma contactati pe idul meu ( pentru cei care ma stiu ) .Take fucking care! ~Lefko

Advertisements

Amintiri ( partea a V-a )

Pe strada copiii alergau disperati dupa tramvaie si aruncau cu pietre dupa ele ,razand de batranii care ii injurau si blestemau inauntrul lor.O data ajunse tramvaiele in statii,copiii se ascundeau dupa garduri,in magazine sau prin ganguri ,iar cei mai putin norocosi si mai obositi,erau prinsi din urma de pasagerii furiosi a tramvaielor cu numarul ‘3’,fiind urecheati ,umiliti,si scuipati in crestetul capului.

Era agitatie peste tot.Cainii maidanezi schieunau la vederea masinilor din intersectia din fata Filarmonicii,batranii injurau de mama focului afisele cu politicieni lipite in statii,tinerii iesiti in Octav Bancila prin pauze fumau si ascultau muzica ,nepasandu-le de atitudinea disgratioasa afisata de trecatori,iar muncitorii de la Teatrul National isi beau cafeaua in pahare ieftine de plastic, sprijinindu-se de gardurile minuscule de fier de pe langa tonete.Imi era si mie pofta de o tigara,si ,uitandu-ma la elevii de-a 10-a care stateau cocotati pe gard tragand lacom din ele sau aruncandu-le in sacosele oamenilor,irosindu-le,situatia se inrautatea.Vroiam sa ma linistesc,sa simt cum aroma imi gadila papilele gustative , cum imi mangaie corpul incet cu caldura,si cum imi absoarbe fara probleme orice grija din trup. Am oftat adanc si am asteptat ca bataia vantului sa-mi calmeze pulsul.Vis-a-vis de mine,un barbat  se uita dezgustat la hainele zdrenturoase de pe mine.Mi s-a facut rusine de el,m-am inrosit la fata,am inghitit sec si am intors privirea inspre maternitate,pentru a nu-i da dreptate intr-un mod indirect ca da,asa e ,arat ca ultimul om de pe Pamant.M-am asezat pe o bordura,mi-am dat parul dupa ureche ,si l-am privit cu coada ochiului .Inca era acolo,si-i simteam in continuare privirea atintita asupra mea.Ma simteam intr-un fel prost.Nu stiam ce doreste de la mine,si mi-era teama sa-l intreb.Poate doar mi s-a parut,poate lacrimile mi-au afectat vazul,poate pur si simplu se uita intr-un punct fix si nu-si dadea seama.Si totusi… .

Puteam auzi clar cum pe Independentei o ambulanta isi facea loc prin traficul grosolan de la ora patru ,si puteam vedea agitatia din interiorul ei: o femeie insarcinata in luna a noua in plina ei tinerete tinandu-se puternic dar nesigur cu o mana de targa,iar cu celalalta mana de bluza sotului ei beat crita ,fiind luat la fel de pe neprergatite ca si ea,scrasnind din dinti , si cu fruntea transpirata .M-am dus in interiorul maternitatii sa-mi iau un cappuccino  de la automatul de cafea.Mirosul de steril,de spirt si medicamente,impreuna cu boala ,nesomn si stres se combinau in sala de asteptare ,unde tinerii,adultii in toata fierea ,sau batranii erau nevoiti sa stea pentru a astepta sa vina pe lume noile generatii de copii crescuti in agonie.Mi-am luat cappuccinoul si am inceput sa sorb din el .Sunetul sirenei se apropia din ce in ce mai tare .Usile ambulantei s-au deschis brusc si s-au putut auzi strigatele de durere  venind de-afara . M-am uitat pe geam si am vazut cum barbatul care o insotea pe femeia de pe targa,caruia nu-i dadeam mai mult de douazeci si trei de ani,se agita pe langa targa,incerca sa ii tina in palme mana incordata ,sa o linisteasca,sa o inveseleasca,dar nu  facea decat sa o streseze mai tare.

M-am gandit sa nu mai pierd timpul si sa-mi termin bautura afara,unde ar fi putut sa se mai raceasca si unde as fi auzit altceva inafara de injuraturi la adresa medicilor,strigatele de disperare ale femeilor aflate in travaliu ,intrebarile inocente,dar agasante ale copiilor plictisiti din incapere.M-am indreptat inspre usa,m-am aranjat putin in reflexia din ea si am iesit,simtind dupa cateva secunde cum frigul se adapostea din nou in hainele mele.

In curte stateau nu mai mult de zece oameni si priveau pierduti in gol,gandindu-se probabil la noptile nedormite ce vor urma,la sacrificii,la faptul ca timpul trece repede si noi imbatranim fara sa ne dam seama.

Amintiri ( partea a IV-a )

Vantul imi despletea parul prins la spate mi se prindea de obrajii umezi.Prin Piata Unirii nu era nici urma de tine,si ma uitam in jur ,sa ma gandesc pe unde as putea sa merg mai departe.Deasupra capului meu zburau agitati porumbeii ,cautandu-si de sus un loc ferit de frig.M-am asezat pentru cateva minute pe banca din fata statuii.Nu aveam niciun chef sa merg si ma gandeam cum as fi vrut sa stau cu tine ,sa nu-mi spui absolut nimic,sa nu ma saruti,sa nu ma privesti in ochi.As fi vrut sa stiu ca esti cu mine si imi tii de cald,aici,pe banca asta atinsa de drama iesenilor ce isi risipeau timpul prin Centru . Mi-am sprijinit capul in maini,si am privit cum lumea trecea in fata ochilor mei ,si se risipea incetul cu incepul ,sub pasaj,in tramvaie,sau magazinele de pe Cuza Voda.Peste strada se putea observa cum copacii se pierd prin miscarea lor nesigura si  nu ma puteam gandi decat ca  eu eram asemeni frunzelor lor.Nu aveam stabilitate,vantul ma desprindea usor de lume,purtandu-ma mai apoi pe toate strazile Iasului singura si confuza.

Mi-am pipait varful buzelor.Nu mai aveau pe ele amprenta saruturilor tale iar rujul de pe ele nu mai era intins.Doamne,cat de frica imi era ca nu te voi ma gasi niciodata!Am inghitit sec si am observat cum ochii parca imi ardeau.Inima imi batea cu putere si tot corpul imi tremura.Uram senzatia asta,si oricat de mult incercam sa opresc lacrimile,nu reuseam .Imi era fortat fiecare simt,fata mi se patase de lacrimi si roseata,iar durerea o simteam pana la ultima celula din corpul meu.Plangeam in hohote ,si un baietel murdar,imbracat neglijent s-a apropiat de mine.Ochii imi erau parca infundati ,si nu puteam sa il vad foarte bine la fata.S-a uitat in jur,a facut incet un pas catre mine si mi-a intins o iconita cu Sfanta Parascheva .

‘Luati-o ,doamna,sa va ajute Dumnezeu.’

M-am intins dupa el ,sa-I  imbratisez pentru darul ce mi l-a facut ,m-am uitat la ea,mi-am muscat buza inferioara ,m-am ridicat brusc de pe banca si am pornit-o inspre Teatrul National.Oamenii se imbulzeau in statia de tramvai ,ma izbeau de tonete,ma miscau in toate partile,iar eu,total confuza,ma lasam purtata de agitatia lor.Dupa jumatate de minut,s-a lasat tacerea.Tramvaiele au plecat,lumea s-a linistit,iar eu am ramas pe loc,complet nedumerita ,ca dupa un cutremur.Nu mai puteam de frig.Mainile imi erau vinete,uscate si neingrijite,iar lumina de afara le facea sa para imbatranite si singure. M-am obisnuit prost sa merg prin oras tinandu-ma de bratul tau si holbandu-ma la ochii tai.Nu dadeam atentie locului in care eram,oamenilor care treceau pe langa noi,zgomotelor,gandurilor sau discutiei de mai devreme.Ma uitam la tine,si in acele cateva secunde in care iti vedeam ochii ciocolatii, simteam cum ma sarutai pentru prima oara,cum imi scriai prima poezie de dragoste,cum imi spuneai noaptea,inainte de a adormi amandoi imbratisati ‘te iubesc’.Acum,cand ma gandesc ca sunt singura si expusa la toate rautatile din lume,ma gandesc ca poate totul s-a petrecut doar in mintea mea.Dar totusi..totul parea atat de real.Parul,vocea,mirosul tau – toate trasaturile tale imi erau intiparite in minte pana la ultimul detaliu.In liceu,cand te asteptam dupa scoala in fata ‘Luceafarului’ puteam sa jur ca tu veneai spre mine.Simteam caldura vorbelor taleparfumul corpului tau,iubirea pe care ,cred eu,mi-o purtai in suflet.Acum am ,insa,impresia ca nu mai sunt in stare sa te gasesc si de-acum functioneaza parca doar intuitia.