Un mesaj de aproape adio.

Dupa ani de zile de blogging pe aici, m-am gandit sa ma semi-mut pe alt blog. Nu voi sterge blogul pentru ca sunt sigura ca voi mai scrie chestii pe el si pentru ca m-am atasat mult prea mult de anumite posturi ca sa o fac. Dar o vreme se va pune putin un strat subtire sau nu prea de praf. Dar mereu voi veni cu o carpa sa sterg pe deasupra si sa vad ce puteam sa concep intr-o anumita perioada a vietii si sa stau si sa contemplez.

Si sa contemplez.

Si sa contemplez.

 

 

Si poate sa mai ud putin de tot carpa cu lacrimi cretofile.

Dar nu-l voi parasi. Nu acum.

Ma puteti gasi de acum incolo aici, postand  marti si joi tot ceea ce-mi poate concepe mintea impreuna cu Florin. Sper sa. Sa ne tinem de treaba.

http://wedontmindacid.wordpress.com/

Mai si intrebi?

Pe obraz imi piere incet o lacrima amara.Ma doare peste tot,si stau intinsa pe pat si racnesc de una singura de durere.Mereu ma lovesc ,si mi se scurge sangele usor din vene,si’l analizez,dar pana sa’mi dau seama ,ranile se cicatrizeaza,si imi raman pe fata,pe maini si pe picioare,si mi-este frica sa nu ma ranesc din nou.Lacrima imi curge incet,si’mi atinge buzele crapate de la atata frig ,dar nu mai are acelasi gust de demult. Incep sa cred ca nu mai sunt nici eu aceeasi ,si ma schimb,si vreau sa’I fac pe cei din jur sa simta aceleasi lucruri ca si mine.Si incep sa’I tai,si nu fac decat sa ma ranesc singura.Ma uit la voi cu dezgust,mi se face sila sa va privesc in ochi.Din gura va ies numai oratanii insangerate si se holbeaza la mine,si se apropie,si vreau sa fug .Ce-am facut?De ce sunt inca aici,sa vad toate astea?!Ma sperie,si vreau sa plec undeva ,departe ,sa ma ascund intr-un loc sigur,caldut.Dar n-am unde.Ma tineti langa voi,si ma chinuiti,si totusi nu pot sa plec.Imi este frica,si voi continuati,si ma raniti si mai tare .Sangerez,dar voi nu vreti sa va opriti.Cedez,si ma izbesc de pamant,intr-o balta de sange.Nu mai suport.