Amintiri ( partea a II a )

Vântul sufla printre crăpăturile geamurilor ,și simțeam nevoia să mă întorc acasă,să caut o sursă de căldură cât de mică,și poate să dorm.Am deschis ușă de la intrare și bretonul mi s-a ridicat cu totul în sus.Picura.Mi-am pus pe cap gluga din fâs și am pornit pe jos înspre centru.
Mă uitam în toate direcțiile după tine.Nu erai în magazinele din zonă,nici în baruri,restaurante sau terase.Nu erai nicăieri,și întrebările începeau iar să-mi bântuie mintea îngrijorată.Am luat loc pentru câteva secunde pe una din băncile din față gării pentru a mă odihni.Lângă mine s-a așezat o bătrână cu câteva sacoșe pline cu mâncare și haine și cu un bagaj din care ieșeau toate pe afară.M-a întrebat,din politețe,ce fac pe o vreme ca asta de una singură.Nu i-am răspuns.Am privit-o doar adânc în ochi și am continuat apoi să mă uit la mașini.Mi-a pus mâna ridată pe umăr și,timp de câteva secunde a încercat să-mi zică ceva,să mă încurajeze,să-mi dea un sfat,dar într-un final a ales să nu mai spună absolut nimic.Era mai bine așa.Vremea și faptul că nu te găseam nicăieri contribuiau la starea mea melancolică pe care o aveam acum.Vroiam pur și simplu să merg ,să-mi văd de griji,să fiu singură,singură cu tine.Mâinile îmi înghețaseră complet și ,ca să le încălzesc, am început să le frec una de alta ,apoi le-am învelit cu geanta mea de pânză.Pe partea cealaltă a străzii am putut observa un tânăr cuplu stând îmbrățișat sub aceeași umbrelă.Fata,aproape de aceeași înălțime ca și băiatul,se sprijinea de umărul acestuia ,care o sărută mai apoi protectiv pe frunte.Eram ușor geloasă,căutăm însă -mi găsesc alinarea  mesajele pe care mi le scriai întotdeauna pe  rupte din ,agende  ziare , care scriai  mereu ce  pentru  ,  pe care eu le  mereu  portofelul meu.Știu  într-o zi ,pe când eu  dormeam , – trezit , –  la bucătărie, împărțit  multe coli de hârtie   multe bucăți   început  scrii pe fiecare toate motivele pentru care  erai cu , pentru care mă iubeai.Știu  mi-am  ochii,-am văzut pe  zâmbind inocent  mangaindu-mi obrazul  când  mă ridic   ,am văzut   partea pe care eram eu    de hârtiuțe .Erau pe  o mie,iar eu nu m-am  putut abține  am început  plâng de fericire. le  am păstrate într-o cutie de sub .Am hotărât amândoi  nu o deschidem  nu vom împlini zece ani de când suntem ,dar nu m-am putut abține  am luat câteva din ele  le-am păstrat special pentru cazuri  astea,când mă  .Știu,poate crezi  nu  respect,poate crezi  nu dau atenție vorbelor tale,știu,poate  ,poate nu  merit,poate de  nu  găsesc acum.Poate    mă uiți.M-am înroșit la   lacrimile  nu se   opri.Oamenii se   jurul meu    își dea coate.Îmi venea   la ei   plece, mă   mă descarc  voie,dar cu  mă ,cu  vorbeam ,cu  plângeam mai mult,cu atât lumea se apropia mai tare de mine.Îmi era frică ,trebuie să recunosc.Îmi era frică să nu se apropie atât de mult încât să ia câte puțin din ce sunt eu,și să dispar,și să dispară odată cu trupul meu și sentimentele mele pentru tine.
M-am ridicat brusc de pe bancă și am dat mulțimea la o parte cu toată forța,ieșind direct în mijlocul străzii,unde era să fiu călcată de un șofer aflat la volanul unei Dacii .Am alergat până pe la Râpa Galbenă ,unde,sprijinită cu mână de un gard,mi-am tras răsuflarea pentru câteva secunde și am continuat să merg,albă la față,mai departe.Pe drum puteam observă cum câțiva adolescenți stăteau sub o tonetă și fumau ,beau,și râdeau în hohote.Îmi amintea de noi,pe când încă eram la liceu și chiulea aproape toată clasă,și ne ascundeam cu toții în spatele unui bloc,și stăteam ,și beam,și povesteam,și iar beam.Era încă perioadă aceea când mă uitam pe furiș la tine când fumai și vedeam cum luai bricheta în mână,o aprindeai,lăsai pleoapele moi, trăgeai din țigară,îți tremurau buzele în jurul filtrului și-ți lăsai capul pe spate relaxat,lăsând fumul să-ți gâdile plămânii. Mă întrebam în tot acest timp la ce te gândești,pe cine sau ce vezi atunci când închizi ochii,și îți mai ceream și eu din când în când câte un foc,doar ca să simț ce simți și tu,și să mă uit la tine pentru încă câteva secunde.
M-am lăsat purtată de amintiri,și ,fără să-mi dau ,am ajuns  pe Lăpușneanu.Ploaia se întețise, eu  un loc  care  mă adăpostesc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s