Smash

Sunt chiar singura  care nu se plange ca afara ploua si sunt multumita  ca nu mai murim din cauza caldurii? Serios acum,sunt chiar singura?

Acum cateva saptamani toti se plangeau ca este mult prea cald ,ca ,vai, ce n-ar da ca sa ploua,si acum,cand afara toarna cu galeata se plang ca le e frig si ca vor caldura.

Are vreun sens?Nu chiar.

Si asta nu se intampla cand e vorba numai de vreme.Nu.Se intampla mereu in toate domeniile .La scoala ,acasa,la servici,cu prietenii,oriunde,oricand.De ce nu putem invata sa fim multumiti cu ce avem?

Scrisoare catre 8D

Si iata ca s-a terminat si anul acesta scolar.Este ca si ceilalti ani?Da?Nu? Pai de ce?

Pai poate pentru ca a fost ultimul meu an de gimnaziu.Poate pentru ca am reusit sa imi cunosc marea majoritate a colegilor mai bine ca oricand si ca m-am distrat cu ei mereu la ore.Poate pentru ca m-am simtit in sfarsit apropiata de ei.

Ce as putea sa spun despre anii mei de gimnaziu?As putea sa scriu un capitol intreg despre ei,dar nu cred ca ma lasa wordpressu si oricum n-aveti rabdare.Am sa incerc sa fac un mic rezumat la tot ce s-a intamplat.( de aici o sa incerc sa ma adresez colegilor/ex-colegilor mei )

In clasa a 5-a vroiam sa ma imprietenesc cu toti,fail total insa.Toti se luau de mine,ma barfeau pe la spate,etc.Intr-a 6-a m-am inchis total in mine vazand ca nu pot gasi intelegere  in clasa,si am inceput sa scriu tot ce simteam pe hartie.Pe atunci era cam singurul mod in care ma putea exprima,in care ma puteam afirma si in care puteam fi cat de cat inteleasa.Intr-a 7-a stateam doar cu cateva persoane din clasa de vorba si a fost cel mai de cosmar an din viata mea,Am vrut sa ma mut la jumatatea semestrului al 2-lea la liceul ‘Mihai Eminescu’ , eram efectiv distrusa,plangeam aproape in fiecare zi .Cei cu care imi petreceam timpul pe atunci stiu ce mai bine cum a fost si le multumesc din toata inima ca m-au ajutat sa trec peste astea .Vara trecuta am vrut iar sa ma mut,de data aceasta la liceul ‘Octav Bancila’,dar m-am razgandit pe ultimul moment,spunandu-mi ca poate anul asta va fi diferit.Si a fost.In ultimul an m-am deschis tuturor celor care au vrut sa ma cunoasca,si cine a reusit sa ma asculte ,a reusit sa ma si inteleaga.Recunosc ca inainte nu eram nici eu foarte sociabila,dar eram asa din cauza lucrurilor pe care le faceati sau le spuneati despre mine.Anul asta am incercat sa va arat ca nu sunt asa cum va imaginati,si ca v-ati format o parere gresita despre mine in tot acest timp,si faptul ca ati recunoscut asta la sfarsit a insemnat enorm pentru mine.

In ultimul an am reusit sa va inteleg ,sa va cunosc ca pe niste frati si m-ati facut sa rad , sa ma simt cu adevarat fericita si as vrea ca voi sa stiti asta,si sa stiti ca practic voi ati reusit sa ma faceti sa ajung ceea ce sunt acum.

Imi va fi dor de clasa a 8-a.Imi va fi dor de Onofrei ,care avea mereu cele mai trasnite idei dintre toti si nu ii era rusine cu ceea ce era.Imi va fi dor de Ioana,care mereu ma ajuta sa trec peste momentele grele si sa ma faca sa zambesc.Imi va fi dor de Apple,cu care sper sa tin legatura vara asta si sa gasim un personaj principal pentru scurt-metrajul nostru :)) .Imi va fi dor de Flavian si sasaiala lui simpatica.Imi va fi dor de Violeta si ideile ei random ,dupa care o sa plang 10 ani.Imi va fi dor de compunerile si glumele sadice ale lui Rafael cu pisici calcate de masina si morti :)Imi va fi dor de profesorii care m-au incurajat sa fac ce-mi place atunci cand le-am spus ca plec si care nu m-au obligat sa raman la National ( ar trebui sa te simti,Popica )Imi va fi dor de toti colegii si mai ales de momentele in care spargeam tabla din corpul B,cand rupeam usile si le puneam la loc ca sa nu observe nimeni si dadeam vina pe cel/cea care intra prima in clasa ,imi va fi dor de iubirile secrete din clasa care erau..nu prea secrete ,imi va fi dor de banchet ( nu o sa uit niciodata acum ati inceput sa ma aplaudati,si v-ati apropiat toti sa ma imbratisati dupa ce am spus acel ‘discursi’ in fata tuturor),imi va fi dor de tot.

Mi-a luat 4 ani ca sa va cunosc pe fiecare si felul vostru unic de a fi.V-a luat mai putin de 1 an ca sa va dati seama cum sunt cu adevarat .Mi-a luat cateva luni ca sa ne reamintim toate lucrurile pe care le-am facut impreuna.Mi-a luat cateva saptamani ca sa realizez cat de speciali sunteti pentru mine.Mi-a luat cateva zile ca sa recunosc ca imi va fi dor de voi.Mi-a luat cateva minute ca sa imi dau seama ca am ajuns sa va iubesc.

Sper ca nu v-am plictisit si sper ca ne vom revedea intr-o buna zi si ca veti simti aceeasi caldura in suflet ca si mine.

Lefko

OMG! It’s me again,world!

Dupa o absenta de cateva luni nu puteam sa rezist tentatiei de a reintra pe blog si de a apasa incontinuu pe butonul New Post pe care,saracul,s-a cam pus praful.

Unii dintre voi va intrebati probabil de ce am lipsit.Raspunsul este simplu.Am avut examenele alea la mate si romana  + teze si teste.Mi s-a acrit de atata scris ,asa ca dintr-un motiv ciudat m-am oprit sa scriu si la scoala,dar si acasa,pe blog.Plus ,ca adevarul este ca am vrut sa petrec si eu niste timp cu colegii de care ma voi desparti in doar o saptamana.M-am atasat mult de ei in ultimul an,si as vrea si eu sa ma bucur de ultimele zile alaturi de ei cat inca formam o clasa.Sigur, probabil o sa ma mai intalnesc cu cativa dintre ei si in vacanta / liceu ,asta e partea a 2-a,dar unde o sa mai fie satisfactia aia de pe fata noastra cand o sa zicem :’Frate,dar ce ne-a mai alergat aia de religie in rochia ei victoriana.Ce noroc am avut ca ne-am ascuns dupa scari si am reusit sa iesim.’,unde o sa fie suspansul in care o sa stam intotdeauna cand o sa stam in piata unirii stiind ca pe acolo trec 99% din profesori?Unde?UNDE?!va intreb!

Uhm,..revenind.Imi pare rau ca mi-am luat un concediu asa lung,si sa speram ca nu o sa se mai intample.Mi-a fost dor de blog,de toate prostiile pe care le-am scris aici,si le voi scrie.Mi-a fost dor de voi,cititorilor.Mi-a fost dor de tot .